Versiune 1.0.0-alpha.1cea mai recentă
Capitolul 2.11
Variații: stocări externe, TLS și ingress
Valorile care adaptează Nexus la un cluster care nu este gol, inclusiv TLS (Transport Layer Security), alături de baze de date pe care le rulați deja, certificate proprii, un alt controler ingress, clase de stocare, e-mail, servere proxy, replici și Kubernetes gestionat.
Această pagină a fost tradusă cu ajutorul IA din originalul în limba engleză. Dacă există neclarități, pagina în limba engleză rămâne cea de referință. Citiți această pagină în limba engleză

Clusterul de producție al Harrow Port Authority nu pornește de la zero, iar configurația sa pentru TLS (Transport Layer Security) are, ea singură, trei părți. Echipa de baze de date rulează PostgreSQL pe propriile mașini și dorește ca fiecare bază de date să se afle acolo, cu copii de rezervă realizate după metoda lor. Certificatele provin de la CA (autoritatea de certificare) internă a Harrow, prin cert-manager. Controlerul de ingress nu este Traefik și se află în propriul său spațiu de nume (namespace). Nimic din toate acestea nu necesită o bifurcare (fork) a chart-ului. Fiecare diferență este o valoare, iar acest capitol le parcurge în ordinea în care le-a întâlnit Tomás Reilly.
Fiecare bloc de valori din acest capitol este un fragment. Îmbinați-le pe cele de care aveți nevoie în propriul dumneavoastră fișier de valori, alături de global, hosts, edition și keys din capitolul 2.6, Instalarea ediției Community pe Kubernetes. Schema chart-ului refuză orice cheie pe care nu o recunoaște, astfel încât o cheie scrisă greșit duce la eșuarea helm lint --strict și a instalării, în loc să fie ignorată. Acest lucru este intenționat: o greșeală de tastare în dataTier care ar lăsa în mod silențios un depozit de date în cluster ar fi mai gravă decât o eroare.
Sisteme externe de stocare a datelor
Nexus își păstrează datele în cinci depozite de date. În mod implicit, fiecare rulează în interiorul clusterului din propria imagine semnată a versiunii, cu propriul său volum.
| Depozit de date | Cheie în fișierul de valori | Valoare implicită în cluster | Volum implicit |
|---|---|---|---|
| PostgreSQL 16 cu PostGIS 3 și pgvector 0.8 | dataTier.postgres |
imaginea versiunii | 50Gi |
| Valkey 8.1 | dataTier.valkey |
imaginea versiunii | 5Gi |
| Neo4j 5.26 Community Edition | dataTier.neo4j |
imaginea versiunii | 20Gi |
| Qdrant 1.15 | dataTier.qdrant |
imaginea versiunii | 10Gi |
| SeaweedFS 4.48, depozitul de obiecte compatibil cu Amazon S3 (Simple Storage Service) | dataTier.objectStore |
imaginea versiunii | 50Gi |
Oricare dintre ele poate fi unul pe care îl rulați dumneavoastră în schimb. Setați-i mode la external, indicați-i gazda și numiți un Secret care îi păstrează credențialele. Adăugați adresa depozitului și în networkPolicy.externalEgressCIDRs (consultați secțiunea privind politica de rețea de mai jos), deoarece spațiul de nume interzice tot restul traficului de ieșire (egress). Pentru un depozit extern, chart-ul nu randează nimic aferent acelui depozit: niciun StatefulSet, niciun Service și niciun volum. Serviciile se conectează la gazda pe care ați indicat-o.
# harrow-external-postgres.yaml (Helm values)
dataTier:
postgres:
mode: external
port: 5432
sslmode: verify-full
external:
host: pg-nexus.db.harrow.example
existingSecret: harrow-postgresObiectul Secret este creat de dumneavoastră, în spațiul de nume în care se instalează Nexus, înainte de instalare. Chart-ul îi reține doar numele: pod-urile care au nevoie de un credențial îl citesc din obiectul dumneavoastră Secret atunci când pornesc și nimic nu este copiat în propriile obiecte Secret ale chart-ului. Schimbați un credențial și reporniți pod-urile care îl utilizează; nu este nevoie să randați nimic din nou.
Fiecare depozit caută nume fixe de chei în obiectul său Secret:
| Depozit de date | Chei în obiectul său Secret |
|---|---|
| PostgreSQL | username și password pentru un superutilizator pe acel server și ca.crt, autoritatea de certificare (CA) care a semnat certificatul serverului |
| Valkey | password |
| Neo4j | username și password |
| Qdrant | api-key |
| Depozit de obiecte | access-key și secret-key |
Încărcați fiecare valoare dintr-un fișier, astfel încât să nu rămână în istoricul shell-ului și nici în fișierul de valori:
kubectl create namespace nexus
kubectl -n nexus create secret generic harrow-postgres \
--from-file=username=./pg-username --from-file=password=./pg-password --from-file=ca.crt=./harrow-db-ca.crtUn depozit extern fără niciun Secret numit oprește randarea, exact ca unul fără gazdă.
PostgreSQL
Serverul extern trebuie să ofere ceea ce oferă imaginea versiunii: PostgreSQL 16 cu PostGIS 3 și pgvector. Traficul către acesta este întotdeauna criptat și verificat în raport cu ca.crt din obiectul dumneavoastră Secret. Setați sslmode la verify-full, ceea ce verifică, de asemenea, că certificatul serverului numește gazda pe care ați indicat-o, sau la verify-ca. Cu un server extern, randarea refuză disable și require. Postgres în cluster funcționează invers: traficul său nu părăsește niciodată spațiul de nume, politica de rețea îl reține acolo și acceptă doar disable. Oricare ar fi modul pe care îl alegeți, certificatul trebuie să numească gazda în external.host, deoarece unele dintre servicii verifică numele la fiecare conexiune.
La instalare, un Job de inițializare (bootstrap) se conectează la server cu contul din obiectul dumneavoastră Secret și creează rolurile sub care rulează Nexus. Acesta creează un rol de migrator care deține schema, un rol de execuție (runtime) și câte un rol de autentificare pentru fiecare serviciu. Nexus le generează parolele și le păstrează. Niciunul dintre ele nu este superutilizator și niciunul nu poate ocoli securitatea la nivel de rând (row-level security), astfel încât fiecare politică de izolare din baza de date se aplică fiecărui serviciu. Procesul de inițializare în sine are nevoie de un superutilizator: unul dintre pașii săi blochează o funcție PostgreSQL integrată, și doar un superutilizator poate face acest lucru. Doar procesul de inițializare și pasul propriu de provizionare al consolei folosesc acest cont. Din acest motiv, un serviciu de baze de date gestionat al cărui rol de administrator nu este un superutilizator real nu poate găzdui baza de date Nexus.
Job-ul vă verifică serverul înainte de a-l modifica. Se oprește, fără să fi schimbat nimic, dacă contul din obiectul dumneavoastră Secret nu este un superutilizator. Dacă există deja un rol numit nexus cu SUPERUSER sau BYPASSRLS, Job-ul se oprește cu nexus-db-bootstrap: role nexus exists with SUPERUSER or BYPASSRLS on this server; nexus_migrator will not be made a member of it. Nothing more was done. Eliminați acele atribute din rolul respectiv sau utilizați un server unde numele este liber și instalați din nou.
Valkey, Neo4j, Qdrant și depozitul de obiecte
Celelalte patru primesc aceleași trei setări: mode, external.host și external.existingSecret. Iată-le pe toate patru trecute pe infrastructura proprie a Harrow:
# harrow-external-stores.yaml (Helm values)
dataTier:
valkey:
mode: external
external: { host: valkey.db.harrow.example, existingSecret: harrow-valkey }
neo4j:
mode: external
external: { host: neo4j.db.harrow.example, existingSecret: harrow-neo4j }
qdrant:
mode: external
external: { host: qdrant.db.harrow.example, existingSecret: harrow-qdrant }
objectStore:
mode: external
external: { host: objects.db.harrow.example, existingSecret: harrow-objects }Rulați versiunile pe care le conțin imaginile versiunii, enumerate în tabelul de mai sus, pe porturile pe care le utilizează serviciile. Valkey ascultă pe 6379 și Neo4j pe 7687; Qdrant folosește 6333, iar depozitul de obiecte 8333. Depozitul de obiecte trebuie să fie compatibil cu S3. Parola Valkey este inclusă într-o adresă de conectare în interiorul fiecărui pod, așa că limitați-o la litere și cifre (caracterele -._~ sunt, de asemenea, acceptate).
Dacă mode este external și external.host este gol, randarea se oprește cu dataTier.<store>.external.host is required when mode is external. Mutarea unui depozit din cluster în exterior după ce utilizatorii au folosit Nexus reprezintă o migrare de date pe care o realizați singur, iar chart-ul nu va copia nimic în locul dumneavoastră. Luați decizia înainte de prima instalare.
Depozitul de chei, OpenBao, nu se află pe această listă și nu poate fi extern. Acesta face parte din identitatea instalării și rulează în cluster la fiecare instalare.
TLS la marginea publică
tls.mode decide modul în care cele trei gazde publice își obțin certificatele și nimic mai mult. Traficul dintre servicii utilizează întotdeauna TLS mutual cu certificate de la propria CA locală a chart-ului, emise de cert-manager, indiferent de mod. Nu există niciun service mesh, iar istio.enabled rămâne false.
tls.mode |
Cine creează certificatul | Ce trebuie să setați |
|---|---|---|
existing (valoarea implicită) |
Dumneavoastră. Un singur Secret păstrează un certificat pentru toate cele trei gazde. | tls.existingSecret |
cert-manager |
Un ClusterIssuer pe care îl rulați deja. Chart-ul îi solicită câte un certificat pentru fiecare gazdă. | tls.clusterIssuer |
none |
Nimeni din cluster. TLS se termină în fața acestuia, la nivelul echilibratorului de sarcină (load balancer) sau al serverului proxy. | Nimic, dar citiți avertismentul de mai jos |
existing
# harrow-tls-existing.yaml (Helm values)
tls:
mode: existing
existingSecret: harrow-public-tlsFiecare Ingress deservește obiectul Secret harrow-public-tls, astfel încât certificatul său trebuie să numească console.harrow.example, api.harrow.example și auth.harrow.example. Creați-l în spațiul de nume înainte de a instala:
kubectl -n nexus create secret tls harrow-public-tls --cert=harrow-public.crt --key=harrow-public.keyVerificarea prealabilă (preflight) îl citește, avertizează când expiră în mai puțin de 30 de zile și numește obiectul Secret atunci când acesta lipsește. Când modul este existing și numele este gol, randarea se oprește cu tls.existingSecret is required when tls.mode is existing.
cert-manager
# harrow-tls-cert-manager.yaml (Helm values)
tls:
mode: cert-manager
clusterIssuer: harrow-internal-caChart-ul adaugă adnotarea cert-manager.io/cluster-issuer la fiecare dintre cele trei obiecte Ingress, iar cert-manager creează obiectele Secret nexus-console-tls, nexus-api-tls și nexus-auth-tls. Fără tls.clusterIssuer, randarea se oprește cu tls.clusterIssuer is required when tls.mode is cert-manager.
Dacă emițătorul dumneavoastră utilizează ACME (Automatic Certificate Management Environment) cu provocarea HTTP-01, nu mai este nevoie de nimic altceva. Chart-ul nu adaugă nicio redirecționare proprie, astfel încât o cerere pentru /.well-known/acme-challenge/ ajunge neschimbată la rezolvitorul (solver) emițătorului dumneavoastră. Într-o locație fără acces la internet, rezolvitorul este și el o imagine: puneți imaginea cert-manager-acmesolver a cert-manager în registrul dumneavoastră, altfel fiecare pod de provocare va aștepta în starea ErrImagePull.
niciuna
# harrow-tls-none.yaml (Helm values)
tls:
mode: none
proxy:
trustedCIDRs: "10.30.0.0/16"Cu none, obiectele Ingress nu conțin nicio secțiune TLS. Utilizați această opțiune atunci când un echilibrator de sarcină sau un proxy invers aflat în fața clusterului termină conexiunea TLS pentru cele trei gazde.
proxy.trustedCIDRs numește salturile (hops) proxy în al căror antet X-Forwarded-For are încredere nexus-auth. Valoarea implicită, 10.42.0.0/16, este rețeaua de pod-uri a k3s, unde rulează controlerul său de ingress. Pe orice alt cluster, setați-o la rețeaua pe care o folosesc pod-urile controlerului dumneavoastră de ingress, astfel încât limitele de rată la autentificare și înregistrările de audit să vadă adresa persoanei, și nu pe cea a serverului proxy.
Controlere ingress
Chart-ul creează trei obiecte Ingress Kubernetes standard, câte unul pentru fiecare gazdă publică. Fiecare rutează calea / către un singur Service.
| Ingress | Gazdă | Service și port |
|---|---|---|
nexus-console |
hosts.console |
nexus-alpha, 3000 |
nexus-api |
hosts.api |
nexus-gateway, 9092 |
nexus-auth |
hosts.auth |
nexus-auth, 9101 |
Trei valori le definesc configurația, iar o valoare din politica de rețea trebuie să corespundă.
# harrow-ingress.yaml (Helm values)
ingress:
enabled: true
className: harrow-nginx
annotations:
"<annotation-key>": "<annotation-value>"
networkPolicy:
ingressNamespace: ingress-harrowingress.classNamenumește obiectul IngressClass. Dacă este lăsat gol, chart-ul omite clasa, iar clasa implicită a clusterului preia cele trei obiecte Ingress. Verificarea prealabilă (preflight) controlează dacă clasa există sau, atunci când nu ați numit niciuna, dacă exact o singură clasă este marcată ca implicită.ingress.annotationsse adaugă la toate cele trei obiecte Ingress. Valorile sunt șiruri de caractere, așa că puneți numerele și valorile booleene între ghilimele. Utilizați această opțiune pentru setările proprii ale controlerului dumneavoastră.ingress.enabled: falsenu randează niciun Ingress, pentru o locație care rutează traficul către cele trei obiecte Service într-un alt mod.networkPolicy.ingressNamespaceeste spațiul de nume în care rulează controlerul dumneavoastră de ingress.
Această ultimă setare îi ia adesea pe utilizatori prin surprindere. Politica de rețea a chart-ului interzice în mod implicit tot traficul de intrare în spațiul de nume și apoi permite accesul controlerului de ingress la cele trei obiecte Service publice doar din spațiul de nume pe care îl indicați. Valoarea implicită, kube-system, este corectă pentru k3s, care rulează Traefik acolo. Cu orice alt controler, dacă o lăsați neschimbată, controlerul nu poate ajunge la Nexus: obiectele Ingress există, controlerul înregistrează expirări ale timpului de conectare (connection timeouts), iar browserul primește o eroare de gateway. Verificarea „Ingress ports” din preflight caută în acel spațiu de nume un Service deschis pe porturile 80 și 443, de tip LoadBalancer sau NodePort, iar linia sa fix indică această valoare.
Restul politicii de rețea
networkPolicy.enabled este true în mod implicit și ar trebui să rămână așa. Cu această setare, nimic din spațiul de nume nu poate accesa exteriorul, cu excepția DNS (Domain Name System), a API-ului (interfața de programare a aplicațiilor) Kubernetes pentru verificatorii de tokenuri și a adreselor pe care le enumerați.
# harrow-network.yaml (Helm values)
networkPolicy:
apiServerCIDRs: ["10.30.0.1/32"]
externalEgressCIDRs: ["10.30.40.25/32"]apiServerCIDRs este adresa serverului API sub formă de blocuri CIDR (Classless Inter-Domain Routing) /32. Dacă este lăsată goală, chart-ul o citește din cluster la instalare. helm template nu are niciun cluster din care să citească, așa că indicați-o acolo. externalEgressCIDRs reprezintă tot restul adreselor la care poate ajunge o sarcină de lucru (workload), fiind goală în mod implicit. Harrow își trece aici releul de e-mail (mail relay). Fiecare depozit de date extern aflat în afara spațiului de nume trebuie, de asemenea, enumerat aici, altfel politica de interzicere implicită (default-deny) împiedică serviciile să ajungă la el.
Doar trei sarcini de lucru comunică vreodată cu serverul API: serviciul de evidență nexus-probitas, orchestratorul și Job-ul de custodie al depozitului de chei. Acestea verifică tokenurile conturilor de serviciu (service-account) pe care le prezintă alte sarcini de lucru. Politica acordă adresa serverului API, pe porturile 6443 și 443, doar acestor trei componente și niciunei alteia. Dacă cele trei nu pot ajunge la serverul API, nu pot verifica tokenurile prezentate de alte sarcini de lucru, așa că indicați toate adresele pe care acesta le poate avea.
Alegerea unui mod TLS
Harrow a ales cert-manager cu propria sa CA internă ca ClusterIssuer, iar motivul a fost reînnoirea. Cu existing, o persoană reînnoiește certificatul în obiectul Secret înainte ca acesta să expire, iar avertismentul de 30 de zile al verificării prealabile (preflight) este singura notificare. Cu cert-manager, reînnoirea are loc automat și nimeni nu trebuie să își amintească de ea. none se potrivește unei locații în care fiecare adresă publică se află deja în spatele unui echilibrator de sarcină care termină conexiunea TLS pentru mai multe sisteme, iar echipa respectivă deține certificatele. Oricare ar fi opțiunea aleasă, certificatul pe care îl vede un browser trebuie să fie unul în care browserul are încredere. Un certificat autosemnat (self-signed) peste al cărui avertisment utilizatorii trec manual face ca autentificarea cu chei de acces (passkeys) să nu funcționeze, deoarece Chrome nu va crea și nu va utiliza o cheie de acces în spatele unui avertisment de certificat.
Stocare, e-mail, precum și replici și resurse
Clasa de stocare
# harrow-storage.yaml (Helm values)
storage:
className: harrow-ssd
dataTier:
postgres:
size: 200Gi
objectStore:
size: 500Gistorage.className se aplică fiecărui PVC (persistent volume claim) de pe nivelul de date și volumelor depozitului de chei. Dacă este lăsată goală, se utilizează clasa implicită a clusterului, iar verificarea prealabilă (preflight) eșuează atunci când nicio clasă nu este marcată ca implicită și nu ați numit niciuna. Fiecare depozit din cluster are propriul său size. Cele ale depozitului de chei sunt keys.openbao.storage.unsealer și keys.openbao.storage.keystore, cu keys.receiptsStorage pentru chitanțe (receipts). Alegeți dimensiuni care să acopere creșterea pe un an.
# harrow-mail.yaml (Helm values)
smtp:
existingSecret: harrow-smtpNexus trimite invitații și notificări prin serverul dumneavoastră de e-mail. smtp.existingSecret numește un Secret pe care îl creați, în spațiul de nume, cu detaliile serverului de e-mail. Ca în cazul fiecărei integrări, chart-ul preia numele unui Secret și niciodată un credențial. Nu uitați de politica de rețea: adăugați adresa releului în networkPolicy.externalEgressCIDRs, altfel e-mailurile se opresc la limita spațiului de nume. Până când serviciul de e-mail nu funcționează, invitațiile nu pot fi trimise, iar lista de verificare a primului administrator menționează acest lucru.
Replici și resurse
Fiecare componentă de bază are un număr de replici și resurse Kubernetes sub components, iar fiecare depozit din cluster are resurse sub dataTier.
# harrow-sizing.yaml (Helm values)
components:
console: { replicas: 2, resources: { requests: { cpu: 200m, memory: 512Mi }, limits: { memory: 1Gi } } }
auth: { replicas: 2 }
gateway: { replicas: 2, resources: { requests: { cpu: 400m, memory: 1Gi }, limits: { memory: 2Gi } } }
graphrag: { resources: { requests: { cpu: 400m, memory: 1Gi }, limits: { memory: 3Gi } } }
dataTier:
postgres:
resources: { requests: { cpu: "1", memory: 4Gi }, limits: { memory: 8Gi } }
neo4j:
heap: 2G
pagecache: 1G
resources: { requests: { cpu: 500m, memory: 4Gi }, limits: { memory: 4Gi } }Pod-ul Neo4j implicit solicită 2 GiB și poate utiliza până la 4 GiB. Cu 3 GB de memorie heap și page cache, creșteți și cererea sa (request), astfel încât pod-ul să fie plasat pe un nod care dispune de memoria necesară.
Componentele cu replicas și resources sunt console, bff, auth, orchestrator, workflows, gateway, graphrag, probitas și skillsEngine. Serviciul de chei, keys, acceptă doar resources. Aceste componente de bază sunt obligatorii și nu pot fi dezactivate; chart-ul le rulează indiferent de ceea ce indică comutatorul lor enabled. Depozitele de pe nivelul de date rulează câte o singură replică fiecare.
Pe mediile de stocare lente, încă două valori oferă serviciilor timp să pornească: probes.startupFailureThreshold (60 în mod implicit) și schemaWait.timeoutSeconds (1800), reprezentând durata în care un serviciu așteaptă migrările bazei sale de date înainte ca al său container de pornire să eșueze explicit.
Sesiuni de autentificare, limite de rată și gazde de modele private
Trei grupuri mai mici de valori merită cunoscute înainte de instalare, deoarece utilizatorii le observă chiar din prima zi.
# harrow-auth.yaml (Helm values)
auth:
accessTokenTTL: 15m
refreshTokenTTL: 12h
rateLimitPerMinute: 5000
ai:
installationHosts: [models.harrow.internal, .gpu.harrow.internal]auth.accessTokenTTL și auth.refreshTokenTTL reprezintă durata de valabilitate a celor două tokenuri ale unei sesiuni. Valorile implicite, 15 minute și 12 ore, înseamnă că o persoană care închide laptopul seara se va autentifica din nou dimineața. Scădeți durata tokenului de reîmprospătare (refresh token) dacă politica dumneavoastră o cere și așteptați-vă la mai multe autentificări.
auth.rateLimitPerMinute reprezintă numărul maxim de cereri pe care o persoană autentificată le poate face către serviciul de autentificare într-un minut înainte ca acesta să răspundă cu 429. Valoarea implicită, 5000, înseamnă aproximativ 83 pe secundă de pe un singur cont, suficient pentru consolă și pentru scripturi. O instalare nu are planuri de abonament, astfel încât fiecare persoană primește aceeași limită. Reduceți-o pentru a înăspri protecția împotriva abuzurilor sau creșteți-o pentru automatizări intensive. Protecția împotriva atacurilor de tip forță brută la autentificare, cum ar fi blocarea contului și limitele privind încercările de verificare în doi pași, este separată și nu se setează aici.
ai.installationHosts enumeră nume de gazde suplimentare în interiorul instalării, pentru serverele proprii de modele de IA (inteligență artificială) ale organizației, aflate pe nume private. Fiecare intrare este un nume de gazdă, un .suffix care corespunde fiecărui nume de sub acesta, o adresă IP sau un bloc CIDR (Classless Inter-Domain Routing) IPv4. Ruterul le tratează ca parte a instalării, alături de gazdele proprii ale versiunii. Serverul de modele în sine este numit în ai.localProvider.baseUrl; capitolul 2.14, Furnizori și modele de IA, le tratează pe ambele.
Ce nu este niciodată o valoare
Unele lucruri pe care utilizatorii le caută într-un fișier de valori nu se află acolo, în mod intenționat.
| Nu se află în fișierul de valori | De ce, și unde se află în schimb |
|---|---|
| Licența | Aceasta este importată după instalare, în consolă sau cu nexusctl licence import <file>. O licență nu este niciodată o valoare în chart sau un fișier montat. Capitolul 2.13, Licențe, oferă toate detaliile. |
| Cheile pentru modele | Fiecare organizație își păstrează propriile chei în propriul său fond de resurse (pool), introduse în consolă. Niciun credențial pentru un furnizor de IA nu este vreodată o valoare în chart. |
| Consolidarea securității la înregistrare | Verificarea CAPTCHA prin internet și filtrul de rețea la înregistrare sunt ambele dezactivate într-o instalare locală și nu există nicio valoare pentru a le activa pe vreuna dintre ele. Verificarea CAPTCHA ar necesita acces la internet la fiecare înregistrare. Filtrul de rețea ar necesita o bază de date de geolocalizare licențiată, pe care chart-ul nu o include. În schimb, înregistrarea unei persoane necunoscute este reținută pentru aprobarea unui administrator, așa cum explică capitolul 2.12, Prima rulare. |
| Telemetrie | Schema acceptă o singură setare pentru telemetry.enabled, care este false. Nimic nu părăsește o instalare, iar raportarea proprie a nivelului de date (raportul de utilizare al Neo4j, telemetria Qdrant) este, de asemenea, dezactivată. |
Verificați întregul fișier înainte de a instala
Cu fragmentele îmbinate într-un singur fișier, rulați două verificări asupra acestuia de pe stația dumneavoastră de lucru. helm lint --strict validează fiecare cheie în raport cu schema chart-ului, iar helm template randează întreaga versiune pentru ca dumneavoastră să o puteți citi înainte ca ceva să fie creat. Comenzile folosesc adresa chart-ului Community; pentru Enterprise, indicați în schimb calea chart-ului Enterprise pe care l-ați descărcat (capitolul 2.7, Instalarea ediției Enterprise și aplicarea unei licențe). O randare pe stația dumneavoastră de lucru nu poate citi adresa serverului API dintr-un cluster, așa că setați mai întâi networkPolicy.apiServerCIDRs în fișier.
Cele două verificări:
helm lint --strict oci://registry.adverant.ai/nexus/charts/nexus --version 1.0.0-alpha.1 -f harrow-prod-values.yaml
helm template nexus oci://registry.adverant.ai/nexus/charts/nexus --version 1.0.0-alpha.1 \
-n nexus -f harrow-prod-values.yaml > harrow-render.yamlO cheie scrisă greșit duce la eșuarea verificării lint cu mesajul „additional properties” și indică numele cheii. O valoare obligatorie lipsă, cum ar fi o gazdă atunci când un depozit este extern, duce la eșuarea randării cu propoziția citată în acest capitol. helm template nu are niciun cluster din care să citească, așa că indicați networkPolicy.apiServerCIDRs atunci când randați offline, altfel procesul se oprește și le solicită.
Rulați apoi verificarea prealabilă (preflight) cu același fișier. Verificarea prealabilă este singurul control care citește împreună clusterul și valorile: aici ies la iveală un spațiu de nume de ingress greșit, o clasă de stocare lipsă sau un certificat care expiră săptămâna viitoare, înainte ca cineva să depindă de instalare.
Kubernetes gestionat
Nexus rulează pe orice Kubernetes 1.33 sau o versiune ulterioară conformă, inclusiv pe serviciul gestionat al unui furnizor de cloud. Nimic din chart nu este specific unui anumit furnizor. Ceea ce se schimbă față de k3s reprezintă doar câteva valori, fiecare fiind tratată mai sus:
- cert-manager v1.21.3 este instalat primul, ca pe orice cluster. | Pe un cluster gestionat | Ce trebuie setat sau verificat | |---|---| | Stocare | Numiți clasa furnizorului în
storage.classNamesau marcați una ca implicită. | | Ingress | Instalați controlerul de ingress pe care îl utilizați, expuneți-l pe porturile 80 și 443, setațiingress.classNamedacă nu este cel implicit și setaținetworkPolicy.ingressNamespacela spațiul său de nume. | | Salturile proxy | Setațiproxy.trustedCIDRsla rețeaua de pod-uri a acelui controler. | | Serverul API | Dacă instalarea nu poate citi adresa serverului API din cluster, indicați-o înnetworkPolicy.apiServerCIDRs. | | Aplicarea politicii de rețea | Politicile chart-ului produc efecte doar acolo unde pluginul de rețea al clusterului impune NetworkPolicy. Alegeți o configurație de cluster care face acest lucru. | | Imagini | Nodurile trebuie să poată accesaregistry.adverant.aisau propriul dumneavoastră registru numit înglobal.imageRegistry. |
Rulați verificarea prealabilă (preflight) înainte de orice altceva. Aceasta citește împreună clusterul și fișierul de valori și afișează fiecare dintre aceste elemente ca pe un rând, cu soluția alături de fiecare cerință neîndeplinită. Capitolul 2.5, Verificarea prealabilă cu nexusctl, prezintă raportul.

