Versiune 1.0.0-alpha.1cea mai recentă
Capitolul 2.22
Mediul de execuție (runtime) pentru pluginuri
Modulele SDK (kit de dezvoltare software) pe care rulează pluginul dvs., de la garda de domeniu (scope guard) și bariera bazei de date până la expedierea UNO, citirea rutei IA (inteligență artificială) și verificările licenței. Apoi, testarea pe o bază de date reală, înregistrarea abilităților și integrarea inițială (onboarding).
Această pagină a fost tradusă cu ajutorul IA din originalul în limba engleză. Dacă există neclarități, pagina în limba engleză rămâne cea de referință. Citiți această pagină în limba engleză

Partea de runtime a SDK-ului (kit de dezvoltare software) este un set de module aflate în @adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/*, plus instrumente auxiliare de testare aflate în testing/*. Le importați; nu le reimplementați. Aceasta este toată ideea, iar mie mi-a trebuit o revizuire respinsă ca să o iau în serios: nota recenzentului la verificarea de domeniu scrisă de mână în primul meu plugin era un singur rând: „SDK-ul are deja asta, iar a ta acceptă un token de provocare MFA (autentificare multifactor) drept sesiune”.
Acest capitol urmărește o cerere printr-un plugin în execuție, așa cum o conectează șablonul full-service: garda de domeniu, bariera bazei de date, singura traversare permisă, expedierea prin UNO, citirea rutei IA (inteligență artificială) și verificările de licență. Apoi tratează testarea, înregistrarea abilităților din manifestul dumneavoastră și pașii de integrare.
Domeniu (scope): o gardă per framework
Fiecare rută /api poartă garda de domeniu. Aceasta verifică tokenul bearer, determină din el cele trei axe (tenant, proprietar, unitate), refuză un corp care numește un tenant, aplică dreptul rutei din registrul manifestului și abia apoi lasă handlerul să ruleze. SDK-ul oferă câte un adaptor pentru fiecare framework, toate din @adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/scope și toate cu aceleași opțiuni.
| Framework | Adaptor |
|---|---|
| Express | scopeMiddleware |
| Fastify | requireScope, ca preHandler |
| Next | withScope, care învelește handlerul; unui handler Next nu i se comunică ruta, așa că withScope o primește ca al treilea argument |
Iată conectarea Express din șablon, prescurtată. Verificatorul este cel al SDK-ului și impune tokenului formatul de sesiune al serviciului de identitate: doar HS256; iss, exp, iat și jti obligatorii; o durată de viață de cel mult o oră; și niciun token de provocare MFA, de impersonare sau de resursă OAuth (standardul deschis pentru autorizare delegată) admis ca sesiune.
import { platformAccessTokenVerifier } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/platform-token";
import { scopeMiddleware } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/scope";
const requireScope = scopeMiddleware({
verify: platformAccessTokenVerifier(config.PLATFORM_JWT_SECRET),
rights: { manifest },
});
router.get("/api/projects", requireScope, async (req, res) => {
res.json({ projects: await db.listProjects(scopeOf(req)) });
});Garda de drepturi aplică dreptul unei rute în patru pași. Un rol din lista never a dreptului refuză cu AUTHORITY_EXCEEDED și cuvintele barred, iar niciun loc nu ridică refuzul. Un rol din roles admite, cu un loc activ în plus atunci când dreptul specifică seat: true. Altfel, admite un loc activ care poartă dreptul. Altfel, cererea este refuzată AUTHORITY_EXCEEDED, numind persoanele care ar putea acorda un loc. Dați gărzii un depozit (rights: { manifest, store: { pool, schema } }) și aceasta citește locurile în domeniul propriu al apelantului; un drept care numește un licence are nevoie și de un cititor de licențe, descris mai jos.
În interiorul unui handler, scopeOf(req) este singura modalitate de a citi domeniul determinat și aruncă o excepție dacă garda nu a rulat. O gardă înregistrată pe un prefix, care rulează înainte ca vreo rută să fie potrivită, răspunde 500 MIDDLEWARE_ORDERING_ERROR; o rută înregistrată de codul dumneavoastră pe care manifestul nu o declară răspunde 500 UNHANDLED_ERROR. Ambele eșuează în mod închis.
Rutele /internal ale șablonului, pe care le apelează platforma, folosesc celălalt regim. Garda de serviciu verifică X-Service-Key în timp constant și preia tenantul din X-Organization-ID al platformei, refuzând MISSING_SERVICE_KEY, INVALID_SERVICE_KEY sau MISSING_ORG_ID_HEADER. Pentru tokenul semnat per apel al platformei, SDK-ul are requireService (Fastify) și serviceMiddleware (Express), care verifică în plus pentru ce abilitate și rută a fost emis tokenul și refuză un token folosit de două ori.
Bariera bazei de date: tenantFence și withScopedTx
Fiecare instrucțiune asupra unui tabel cu domeniu compune bariera și rulează într-o tranzacție cu domeniu:
import { withScopedTx } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/db";
import { tenantFence } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/fence";
async function listProjects(scope: ResolvedScope) {
// Projects are owner-private inside the organisation, so the owner axis is passed explicitly.
const f = tenantFence(scope, { alias: "p", owner: scope.owner });
const r = await withScopedTx(pool, scope, { schema: SCHEMA }, (db) =>
db.query(`SELECT p.* FROM anomaly_review.reviews p WHERE ${f.where} ORDER BY p.created_at DESC`, f.params),
);
return r.rows;
}tenantFence(scope, options) construiește predicatul și parametrii săi dintr-un domeniu determinat. Transmiteți owner pentru tabelele personale; omiteți-l pentru artefactele organizației, unde proprietarul indică proveniența. Când instrucțiunea are deja parametri, startIndex indică barierei de unde să înceapă numerotarea. O inserare nu primește niciodată axele ca date de intrare: scrie scope.tenant, scope.owner și scope.unit din domeniu.
withScopedTx leagă toate cele trei axe pentru o tranzacție prin unica funcție de legare a schemei, apoi rulează callbackul dumneavoastră. O a doua legare în aceeași tranzacție generează SCOPE_ALREADY_BOUND (500: codul dumneavoastră a legat de două ori; apelantul nu a greșit cu nimic). Un tenant sau proprietar absent ori zero generează SCOPE_PREDICATE_INVALID (403). Setarea este locală tranzacției, astfel încât o conexiune din pool nu poate transporta un tenant în următoarea cerere.
Două funcții înrudite acoperă cazurile care nu sunt cererea unei persoane. withTenantScopedTx leagă tenantul și unitatea fără proprietar, pentru rândurile citite de o mașină (registrul de dispozitive), și refuză un domeniu care poartă un proprietar. maintenanceScope(reason) obligă o operațiune la nivelul întregii organizații să declare explicit ce este înainte ca tranzacția proprietarului să se deschidă. Bariera din cod și securitatea forțată la nivel de rând sunt două mecanisme pentru aceeași lege; verificarea la pornire refuză să asculte până când baza de date dovedește că a doua este în vigoare (altfel DB_ROLE_BYPASSES_ISOLATION).
Fiecare refuz este un rând
Șablonul instalează încă o componentă middleware, o singură dată, între parserul de corp și routere: registrul refuzurilor.
import { recordRefusals } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/refusal-ledger";
app.use(express.json({ limit: "256kb" }));
app.use(recordRefusals({ pool, schema: SCHEMA }));Acesta învelește răspunsul astfel încât fiecare refuz citit de o persoană, fie că provine de la garda de drepturi, de la un handler sau de la un depozit, să fie scris în tabelul refusal al schemei dumneavoastră, în tranzacția cu domeniu proprie acelei persoane, înainte de trimiterea corpului. Un 401 anonim nu scrie nimic. Dacă rândul nu poate fi scris, răspunsul devine UNHANDLED_ERROR: un „nu” pe care produsul nu îl poate înregistra nu este trimis ca și cum ar fi fost înregistrat. La pornire se rulează assertRefusalLedger pentru a verifica dacă tabelul poate primi rândul registrului, iar un depozit poate apela noteSubject({ recordId, isDemo }) astfel încât fiecare refuz să numească înregistrarea la care se referă. Când un client întreabă de ce cineva a fost respins marțea trecută, răspunsul este o interogare, nu o presupunere.
Singura traversare: o permisiune doar pentru citire înregistrată
Când unul dintre clienții dumneavoastră lucrează pentru altul, iar celălalt poate inspecta lucrarea, există o singură modalitate sancționată de a trece granița. Organizația care deține rândurile înregistrează o acordare. Organizația cititorului admite o persoană printr-un loc care poartă dreptul granted.read, care trebuie să numească owner și admin în never. Citirea rulează sub un al șaselea rol de bază de date, locul de citire, care poate selecta doar tabelele listate de databases[].granted:
const r = await withSeatTx({ app: appPool, seat: seatPool }, seatsOf(req), { holder, grantId }, { schema: "anomaly_review" }, (db) => {
const f = grantFence(db.seat, { alias: "r" });
return db.query(`SELECT r.review_id FROM anomaly_review.reviews r WHERE ${f.where}`, f.params);
});
if (!r.ok) return res.status(r.status).json(r.refusal);withSeatTx scrie mai întâi consultarea în tenantul propriu al cititorului, apoi leagă locul de citire de acordare, ceea ce scrie consultarea în tenantul deținătorului. Politica proprie a bazei de date verifică faptul că acordarea numește organizația cititorului, acoperă tabelul, a început, nu s-a încheiat și nu a fost retrasă, și că această tranzacție și-a scris consultarea. O citire care omite consultarea nu vede nimic. La pornire, assertSeatAtBoot(seatPool, schema) verifică dacă pool-ul deschis din seat.url este cu adevărat locul și nimic mai mult și, în caz contrar, refuză cu DB_SEAT_ROLE_INVALID.
Expedierea prin UNO
Toată procesarea trece printr-un singur client, construit într-un singur fișier, cu o listă de permisiuni închisă:
import { UnoClient } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/uno";
/** The namespaced job types this surface may dispatch. Closed; edit in code. */
export const DISPATCHABLE = Object.freeze([`${manifest.name}.sentiment_score`] as const);
export function createUno(deps: UnoDeps): UnoClient {
return new UnoClient({
baseUrl: deps.dispatchUrl,
serviceKey: deps.serviceKey,
callerService: manifest.name,
dispatchable: DISPATCHABLE,
});
}Lista de permisiuni este intenționat o constantă la nivel de modul. Dacă un operator ar putea să o extindă din configurație, ruta ar deveni un proxy de expediere pentru întregul registru. Testul propriu al șablonului verifică faptul că lista numește exact tipurile de joburi în care se compilează manifestul.
Plicul
O expediere conține șase câmpuri în nucleul său obligatoriu. Clientul completează tenantul și actorul din domeniul verificat, niciodată din cerere:
| Câmp | Ce conține |
|---|---|
jobType |
Tipul de job cu spațiu de nume, <plugin name>.<skill id> |
organizationId |
Tenantul, din domeniu |
userId |
Actorul, din domeniu, pentru audit și facturare |
inputParams |
Datele de intrare ale abilității. Nu conțin niciodată un id de tenant; cele care conțin unul sunt refuzate la expediere |
priority |
critical, high, normal sau low |
pluginId |
name din manifestul dumneavoastră. Fiecare expediere își declară pluginul de origine |
Câmpurile opționale includ correlationId (un UUID (identificator unic universal); în lipsa lui se generează unul nou) și callbackUrl, de care are nevoie o abilitate plugin_queue pentru ca workerul să știe unde să trimită rezultatul.
const accepted = await uno.dispatch(scope, {
jobType: DISPATCHABLE[0],
inputParams: { text: text.body },
priority: "normal",
pluginId: manifest.name,
correlationId: crypto.randomUUID(),
});
if (!accepted.ok) return res.status(statusFor(accepted.refusal.code)).json(accepted.refusal);
res.status(202).json(accepted.value);202, apoi interogare periodică
Fiecare expediere este pusă în coadă. Răspunsul este întotdeauna 202 cu identificatori (jobId, runId, traceId, status), niciodată un rezultat. Rezultatul vine din interogarea periodică a jobului sau din callbackul dumneavoastră. uno.peek(jobId, { scope }) îl citește o dată, iar awaitJob interoghează până la o stare terminală; ambele trimit tenantul din domeniul verificat și ambele verifică organization_id al rândului returnat în raport cu tenantul apelantului, de partea dumneavoastră a apelului de rețea, refuzând o nepotrivire cu SCOPE_REFUSED.
Citiți rândul de execuție în propria sa grafie. Răspunsul de expediere spune jobId; rândul spune job_id, organization_id și plugin_id. Coloanele de rezultat și de eșec sunt result, error, error_code și error_troubleshooting. completed și failed sunt terminale. timed_out, cancelled și system_failure provin de la reaper, iar un rezultat întârziat le poate încă corecta. Un client care tratează oricare dintre acestea ca neinterpretabil refuză rânduri pe care platforma le scrie în fiecare zi.
Reținerea pentru aprobare
O abilitate din manifest care declară approval este reținută la expediere. 202 spune atunci status: "awaiting_approval" și conține un waitpointId, cu motivul indicat de manifest. Execuția rămâne reținută până când o persoană numită ia o decizie asupra ei. uno.approve și uno.resolveWaitpoint trimit tenantul și apelantul ca actor, iar o decizie luată de altcineva decât apelantul verificat este refuzată. O aprobare eliberează jobul o singură dată și rulează din nou verificările de expediere; o respingere îl încheie failed. O a doua decizie este refuzată, la fel și o decizie după expirarea reținerii. Dacă produsul dumneavoastră necesită ca aprobatorul să fie o altă persoană decât cel care propune, impuneți acest lucru în ruta care decide: platforma le înregistrează pe amândouă.
Afișați un job reținut ca reținut. Nu îi spuneți unei persoane că clicul său l-a eliberat până când rândul de execuție nu o confirmă.
IA: preferințe pe rândul abilității și o singură citire
Pluginul dumneavoastră nu apelează niciodată un model. Când o abilitate din manifest are nevoie de unul (llm_only sau tool_using, la nivelul de încredere core sau verified), vă exprimați preferințele pe rândul ei din registru, iar routerul decide din pool-ul propriu al organizației:
{
"execution_config_skill": {
"preferredProvider": "gemini",
"capabilityProfile": { "needsToolUse": true, "dataResidency": "eu_only" }
}
}preferredProvider și preferredModel sunt dorințe pe care routerul le respectă doar atunci când organizația are acel furnizor activat și cu acreditări. capabilityProfile filtrează și nu selectează niciodată; dataResidency al său (eu_only, us_only sau any) este o constrângere strictă pe care routerul o satisface sau refuză. Omiterea tuturor este de obicei alegerea corectă. modelOverride există pentru abilitatea rară care are nevoie de un model exact și face inerte dorințele de lângă el; eu l-aș evita, cu excepția cazului în care abilitatea nu are sens pe niciun alt model.
Când interfața dumneavoastră trebuie să arate ce model ar folosi routerul, citiți-l, nu îl preziceți:
import { createAIRouteClient } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/ai-route";createAIRouteClient(...).effectiveRoute() este singura citire sancționată a AI Provider Router. Primește adresa gateway-ului, tokenul bearer propriu al apelantului și slugul platformei dumneavoastră și nu trimite nicio cerere IA. Răspunde cu furnizorul și modelul, furnizorii permiși de politică și dacă endpointul ales rulează local sau external. Când ruta nu este utilizabilă, răspunde cu refuzul routerului formulat în cuvinte (NO_PROVIDER_FOR_ROLE, MODEL_CAPABILITY_UNAVAILABLE sau NO_MODEL_FOR_ROLE_AND_PROVIDER, împreună cu remedierea), niciodată cu un model implicit. Arătați acel refuz persoanei; este configurația propriei sale organizații cea care vorbește.
Verificări ale licenței
Trei mecanisme verifică licențierea, la trei niveluri de granularitate.
Un drept care numește o licență. Cel mai simplu. În manifest, un drept poartă licence: "<feature>", iar garda întreabă serviciul de identitate dacă licența organizației îl include, cu tokenul propriu al apelantului, înainte de citirea oricărui rol. Construiți garda cu un cititor:
import { createLicenceReader } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/runtime/licence";
const requireScope = scopeMiddleware({
verify,
rights: { manifest, store: { pool, schema: SCHEMA }, licence: createLicenceReader({ baseUrl: config.NEXUS_AUTH_URL }) },
});O licență care nu include funcționalitatea îi refuză pe toți cu LICENCE_LOCKED, numind ce o include și precizând că proprietarii și administratorii organizației o pot activa. O licență care nu poate fi citită refuză cu UNHANDLED_ERROR: o funcționalitate blocată nu este niciodată servită pentru că licența nu a putut fi accesată. Răspunsurile sunt reținute timp de 30 de secunde pentru fiecare organizație și funcționalitate.
Poarta de produs. createProductGate({ baseUrl, product }) din runtime/product-gate întreabă verificarea de drepturi de utilizare dacă organizația apelantului deține produsul dumneavoastră, iar middleware() al său rulează după garda de domeniu. Un verdict negativ este ENTITLEMENT_DENIED; o verificare care nu poate fi accesată este ENTITLEMENT_UNREACHABLE, iar poarta nu le tratează niciodată una drept cealaltă.
Documentul de licență propriu-zis. Codul care trebuie să decidă singur pe baza licenței semnate, cum ar fi modulul închis al unui pachet de domeniu, folosește verifyLicenceDocument(docText, opts) din runtime/licence-document. Este o funcție pură: niciun apel de rețea, nicio variabilă de mediu, niciun fișier. Verifică ambele semnături în raport cu rădăcinile de încredere incluse în build și răspunde cu o stare (VALID, WARN, GRACE, RESTRICT, TERMINATE sau ABSENT) împreună cu drepturile acordate, suplimentele și pachetele de domeniu. licenceAllows(verdict, featureGroup, action, tenantId?) indică apoi dacă puteți use sau provision într-un grup. RESTRICT permite use și răspunde la provision cu LICENCE_LOCKED, astfel încât lucrările în curs continuă și nu începe nimic nou.
Testarea
Testele șablonului arată tiparul; acestea sunt instrumentele din spatele lui.
Simulări de domeniu. Construiți o singură dată dublura domeniului determinat, în test/scope-fakes.ts, și injectați-o peste tot, inclusiv în cazurile de absență: nicio unitate, niciun token, un token cu organizația zero. Căile de refuz sunt produsul.
Un transport de expediere simulat. UnoClient primește fetch, now și sleep, astfel încât un test unitar nu atinge niciodată rețeaua. Verificați câmpurile plicului, forma 202, interogarea periodică până la un rând terminal cu organization_id al său și faptul că un rând pentru alt tenant este eliminat.
Un Postgres real. O funcție de interogare simulată verifică doar un șir SQL. Nu poate dovedi că securitatea forțată la nivel de rând funcționează sau că fișierele se aplică în ordine, ca în migrator. testing/ephemeral-postgres pornește un server temporar și rulează aceleași nexus-migrate pe care le rulează producția:
import { EPHEMERAL_REMEDY, migrated, startEphemeralPostgres } from "@adverant-nexus/plugin-sdk/testing/ephemeral-postgres";
const pg = await startEphemeralPostgres(); // null off CI: skip each case by name with EPHEMERAL_REMEDY
const db = migrated(pg!, "plugin_test", { root }); // provision as the superuser, then every file as the migrator
// connect as db.appUrl and run the boot checks the server runsÎn afara CI (integrare continuă), o mașină fără server Postgres omite fiecare caz de bază de date, numit explicit și însoțit de remediere, niciodată marcat ca reușit. În CI, aceeași absență face suita să eșueze (EPHEMERAL_POSTGRES_UNAVAILABLE_IN_CI), deoarece un test de securitate la nivel de rând omis este o poartă „verde” care nu a măsurat nimic. Serverul așteaptă până la 180 de secunde să pornească, iar un watchdog îl oprește atunci când procesul de testare dispare.
Harness-ul de izolare. runIsolationHarness(target) din testing/isolation-harness citește fiecare rută pe care o montează aplicația dumneavoastră și o atacă pe fiecare în calitate de administrator al altei organizații și în calitate de coleg. Apoi atacă din nou cu bariera din cod eliminată, cu bariera din baza de date eliminată și cu ambele eliminate. O rută este PROVEN numai atunci când atacul eșuează cu oricare dintre bariere activă și ajunge la datele victimei cu ambele eliminate, astfel încât să știți că testul poate detecta efectiv o scurgere. Trimite interogarea declarată și corpul de exemplu ale fiecărei rute, astfel încât și o rută care refuză o cerere goală este atinsă. Fixați ledgerOf(report) într-un test și declarați eșec la defectsOf(report).
Înregistrarea: de la manifest la registrul de abilități
Abilitățile din manifestul dumneavoastră ajung în registrul de abilități pe o singură cale:
manifest.skills[] → compileRegistry(manifest) → POST /api/v1/plugins/sync
compileRegistry transformă un manifest validat în corpul nexus.plugin-sync/v1. Șablonul face acest lucru la import, astfel încât un manifest invalid face ca build-ul să eșueze:
import { compileRegistry, definePlugin } from "@adverant-nexus/plugin-sdk";
export const manifest = definePlugin(raw);
export const registryPayload = compileRegistry(manifest);{
"contract": "nexus.plugin-sync/v1",
"pluginId": "anomaly-review",
"version": "0.3.0",
"skills": [ { "job_type": "anomaly-review.excursion_summary", "tier": "host_callback", "classification": "tenant" } ]
}Sincronizarea este declarativă: trimiteți de fiecare dată întregul set de abilități, iar o abilitate omisă este dezactivată, cu istoricul păstrat. Este strictă: un câmp necunoscut, un câmp al altui nivel sau un null este refuzat, toate încălcările sunt returnate împreună într-un singur 400 SYNC_CONTRACT_VIOLATION și nu se scrie nimic cât timp există vreuna. Și scrie un rând în registru pentru fiecare abilitate, cu cheia pe tipul de job cu spațiu de nume, conținând fiecare coloană pe care o citește dispecerul, astfel încât abilitatea poate fi rulată în momentul în care sincronizarea răspunde 200.
Plugin-ul este apelantul autentificat, niciodată un câmp din corp. Apelați sincronizarea din propriul workload al plugin-ului dumneavoastră prin mTLS (TLS mutual: Transport Layer Security cu certificat la ambele capete). Skills Engine citește certificatul de client al workload-ului dumneavoastră, a cărui identitate SPIFFE (spiffe://<trust-domain>/ns/<namespace>/sa/<service-account>) indică spațiul de nume și contul de serviciu, și caută plugin-ul și organizația proprietară înregistrate pentru acel spațiu de nume. Câmpul pluginId din corp trebuie să corespundă; este o verificare, nu un selector. Fiecare rând este scris cu acel plugin și acea organizație.
| Stare | Cod | Semnificație |
|---|---|---|
| 200 | {contract, pluginId, version, created, updated, unchanged, disabled, skills} |
|
| 400 | SYNC_CONTRACT_VIOLATION |
Fiecare încălcare listată în violations[]; nimic scris |
| 401 | UNAUTHORIZED |
Cheie de serviciu greșită sau lipsă |
| 401 | CALLER_IDENTITY_UNVERIFIED |
Nicio identitate de client lizibilă |
| 403 | DELIVERY_IDENTITY_MISSING |
Spațiul de nume apelant nu aparține niciunui plugin |
| 403 | PLUGIN_ID_MISMATCH |
Corpul indică alt plugin |
| 409 | REGISTRY_CONFLICT |
Un tip de job este deținut în altă parte sau a fost înregistrat în afara sincronizării; nimic scris |
Faceți ca pasul de implementare să eșueze la orice status în afară de 200. Niciun alt status nu înseamnă că abilitățile dumneavoastră sunt înregistrate.
Integrarea inițială (onboarding)
Integrarea rulează în zece pași ordonați, fiecare putând fi rulat din nou, anulat sau revenit în mod independent:
- Clonați depozitul și validați-l.
- Analizați manifestul.
- Scanați-l pentru probleme de securitate.
- Construiți imaginea.
- Încărcați-o în registrul instalării.
- Configurați numele de domeniu ale acesteia.
- Implementați-o, prin canalele de lansare ale instalării.
- Așteptați verificarea stării de sănătate.
- Înregistrați plugin-ul.
- Anunțați dezvoltatorul.
Înainte de implementare, cinci verificări de conformitate rulează asupra manifestului și a imaginii construite: manifestul este analizat corect și conține câmpurile obligatorii; fiecare rută declarată este o rută reală înregistrată; plugin-ul își deține schema și nu scrie nimic în afara ei; cererile de resurse sunt declarate și se încadrează în limite; iar imaginea are un handler de sănătate funcțional. Un plugin care se înregistrează singur la pornire rulează același contract sub propria autoritate, astfel încât verificările devin CI-ul său în locul celui al pipeline-ului. Omiterea uneia nu scurtează integrarea; mută eșecul în timpul rulării.
Elementele de branding din manifestul dumneavoastră sunt servite fără autentificare, în funcție de domeniu, deoarece pagina de autentificare are nevoie de ele înainte ca cineva să aibă o credențială. Tratați tot ce se află în branding ca fiind public.
GATE_CANNOT_BE_SKIPPED.Ce nu va face mediul de execuție pentru dvs.
Mediul de rulare garantează izolarea, dispecerizarea și accesul la modele. Nu vă va face logica de produs corectă și nu va face rapidă o interogare lentă: fiecare instrucțiune rulează într-o tranzacție delimitată, cu limitele de timp pe care le declară blocul db din manifestul dumneavoastră, iar o instrucțiune care depășește statementTimeoutMs este anulată, nu așteptată. Dimensionați-vă interogările în consecință. De asemenea, reținerea pentru aprobare, locul de citire și cititorul de licență adaugă fiecare o călătorie dus-întors sau o tranzacție. În plugin-ul meu de analiză a anomaliilor, verificarea licenței a adăugat câteva milisecunde per cerere până când memoria sa de 30 de secunde s-a încălzit, ceea ce a fost un preț corect pentru a nu servi niciodată o funcționalitate blocată.

